Într-o zi de joi, a închis ochii şi a adormit. A plecat acolo unde nu există suferinţă, suspine sau durere... Probabil că acum stă de vorbă cu celălalt tătăiţ.
Nu o sa uităm niciodată cum ne peticea bocancii înainte de fiecare tabără la munte... sau cum ne curăţa cartofi pe banca din curte...
Te iubim mult de tot, tătăiţule!
Un comentariu:
Cred ca fiecare trece prin asta.E cursul firesc al vieti si totusi ni se pare nedrept.
Trimiteți un comentariu