And I'll give up forever to touch you

E greu sa traiesti incontinuu cu o framantare continua... cu un gand ce nu-mi da pace de ieri seara... Cred ca e mai degraba o intrebare pe care mi-e frica sa o pun.. Daca ceea ce s-a intamplat a afectat sau nu relatia noastra si in ce fel... Si toate faptele trecute zboara in jurul meu si nu-mi dau pace.
Mi-e greu sa ignor fapte reale, si sa nu iau in seama lucruri cu importanta mica. Mi-ar placea sa avem un moment numai al nostru, in care vorbele sa fie libere si sa circule intre noi fara piedici. Mi-ar placea sa existe un moment al zilei in care intrebarile sa capete raspunsuri, iar indoielile sa dispara.
Ne-am indepartat?
Faptul ca lucram acum in acelasi loc ne distanteaza?
Ne vedem asa de des de-a lungul zilei incat sa nu mai simtim nevoia unui moment de intimitate in ganduri si in gesturi?
Iti par cu totul altfel acum, cand ma cunosti mai bine?
Te-am dezamagit?
Ma simt de parca m-am maturizat prea repede. Au trecut doar 3 zile si totusi mi-e dor de zilele in care asteptam bipul care sa-mi spuna ca s-a terminat programul si ma asteapta in fata scarii... de zilele in care stateam pe banca afara si fumam impreuna... de zilele in care ii puneam dedicatii pe mp3 si eu ma dadeam in leagan ca sa imi ascund emotiile...
Nu cred ca aveam alte asteptari, dar trebuie sa ma adaptez cat mai repede... La urma urmei asta inseamna ca ai crescut si ti-ai gasit un loc de munca. In stilul asta nu am sa fiu niciodata multumita.

hai inapoi

Bine am revenit in starea in care speram sa nu ma intorc niciodata. Bine am revenit la persoana care speram sa nu mai fiu niciodata. Urasc zilele in care sunt nesuferita si ma cert cu toata lumea... In astfel de moment se darama castelul de vise si asteptari...

Mai vrei sa ai o cina romantica cu mine dupa ziua de azi? Sper din tot sufletul ca da...
Se spune ca prea multa dragoste ucide, dar vad ca pana acum nu am dat niciun semn de durere... Ma intreb daca nu am trecut prea repede peste partea de inceput... daca m-am aruncat iar cu capul inainte... Dar e prima oara cand nu-mi pasa... Stiu ce pot sa castig de aici si mai stiu in ce sens poate sa ma schimbe. Poate fi interpretat ca un interes personal. Sa fiu fericita. Doar daca esti si tu.

Shine...

Inca o seara in care nu mi-e somn... Pot sa spun ca sunt singura acasa de o saptamana... si inca nu sunt sigura daca am gasit sentimentul care ma aduce inapoi in locul in care am respirat pentru prima oara si in care am invatat sa merg.
Corpul si mintea mea alcatuiesc impreuna un mare semn de intrebare in ceea ce priveste viitorul si modul in care voi raspandi o stralucire in jurul meu. Si in ceea ce priveste oamenii care vor miji ochii la vederea ei.
Si iar imi rasuna in minte o melodie... o speranta... un vis... Oare visele vin atunci cand cele precedente se sting? Sau ma agat de unul doar ca sa prind ziua de maine?
E greu sa depinzi de cineva... Mai ales cand ai peste 7 decenii in spate... si te gandesti ca iti lipseste ceva... E ciudat cum oamenii pot accepta situatii neplacute si cum se pot adapta la ele intr-o saptamana... Mi-ar fi placut sa fie cu totul altfel... nu sa accept situatia... Mi-ar fi placut sa existe ceva ce sa pot face ca sa ii usurez ei starea si modul de a trai... din punct de vedere psihic, desi s-a dovedit a fi cea mai puternica dintre noi toti...
Si in cele din urma ajung iar la varful de munte batut de vantul cald... ma visez acolo de fiecare data cand sunt sau ma simt singura... Ma duc in locul meu plin de farmece ce linistesc temerile si intrebarile... cu noapte magica de vara si cu cer negru batut cu stele... Cata forta si putere de a merge mai departe...
Ma simt dificila pentru mine insami ca sa pot sa deosebesc doua stari total diferite si sa inteleg ce se intampla de fapt cu mine in astfel de momente... Astept sa se intample ceva... nu stiu ce... dar poate ca am sa aflu.

Din nou in corpul meu

M-am intors la ceea ce stiu sa fac mai bine... Sa zambesc fara motiv si sa alerg pe role, spre soare... Sa scot capul pe geam in autobuz si sa prind in par vantul...
M-am intors la sentimentul de libertate pe care nu l-am simtit de mult timp...
Sunt din nou eu... libera sa zbor spre orasul acela indepartat in care sunt vise...
Ce daca o sa cad? O sa continui sa traiesc in aceasi iluzie si in acelasi vis frumos in care am gasit fericirea de felul in care sunt... si in care arat...
Si sunt singura in camera... in casa... in orasul asta... Dar in acelasi timp sunt plina de oameni si de figuri... Si cant o data cu melodia asta care ma obsedeaza de azi dimineata...
Nu am destui plamani pentru a respira... si destule guri pentru a exprima marele zambet din mine...

Fara valuri..... va rog....

A fost candva o zi in care nu stiam ce sunt alea lacrimi si responsabilitati... cand faceam lucruri din nestiinta, pentru care nu trebuia sa-mi cer scuze...

A fost o zi in care nu stiam ca "a iubi'="a suferi"... si visam la primul meu sarut crezand ca o sa fie ceva iesit din comun... De fapt, nici nu-mi mai aduc aminte la ce anume speram si de ce eram atat de incantata de viitorul asta care... uite ca a venit...si...

A fost o zi in care eram preocupata doar de lucruri concrete... si nici prin cap nu-mi treceau intrebarile de azi...

O zi in care nu bagam in seama rautati si intrigi... nici nu stiam ce sunt alea...

Si ne trezim in marele cazan... inghesuiti... transpirati... gandindu-ne de ce vecinul ne-a dat un cot in coaste...

Eu, cand o sa fiu copil, vreau sa ma fac aviator

Cred ca azi, mai mult decat oricand, am visat la vremea cand ma jucam prin parcarea din spatele blocului... Mi-am adus aminte cum fugea mama dupa minte cu aparatul dentar in mana...

Ciudat copil... Acum cativa ani aveam responsabilitatea de a-mi indrepta dintii... si acum o am pe cea de a absolvi facultatea... Ma aflu in pragul important al viitorului meu... si poate si al turismului romanesc :)) ca sa sune mai "wow" :P Nu am nimic altceva de facut decat sa stau toata ziua la calculator... sa profit de faptul ca posesoarea lui e plecata acasa... si sa scriu absolut tot ce este legat de lacurile glaciare din Muntii Fagaras... M-am plictisit ingrozitor de sarcina asta de a termina o facultate. Ma chinui de la inceputul lunii mai... si timpul parca e din elastic...

De cand scriu la licenta asta am rememorat fiecare loc cu iarba si vant in care am fost...si fiecare milimetru de pamant pe care am calcat... fiecare picatura de ploaie... fiecare graunte de grindina... cum jucam X si 0 pe stanci la peste 2000 m inaltime, intr-un scurt popas...

Invata-ma cu mainile tale

Am ajuns in sfarsit in situatia de a fi presata de timp si de sentimente. Habar n-am ce simt acum sau ce ar trebui sa simt... E ceva ce nu pot sa explic... cum ma intorc mereu in orasul acela in care am invatat gesturi noi si am experminentat ceva ce nu a trebuit sa iau in serios si totusi am facut-o... Am impresia ca nu sunt singura care face asa... Si daca o faci si tu mi-ar placea sa-mi spui... Nu m-am asteptat sa fie asa... de fapt, nu m-am asteptat la nimic, pentru ca nu am vrut sa fiu dezamagita mai tarziu... Poate ca tot o sa fiu la un moment dat... Sau poate ca o sa fii tu cel dezamagit, la cat de schimbatoare sunt.Dar nu m-am gandit niciodata ca o sa ma simt ca acasa in bratele tale... si ca asa trebuie sa fie in conditiile in care suntem numai prieteni. Nu sunt suparata... dar sincera sa fiu..distanta a fost mereu cea care a avut un cuvant de spus, indiferent de ce s-a intamplat. Si totusi... Nu vreau ca tocmai asta sa fie un obstacol... Nu stii niciodata ce o sa fie mai tarziu... Nu stii niciodata ce are sa urmeze...Aseara am plans pentru un copil care nu era al meu... Vorbesc de el la trecut... pentru ca acum el nu mai exista... Nu pot sa-mi dau seama cat de mare poate sa fie iresponsabilitatea ca sa faci un asemenea lucru si sa spui apoi ca te simti bine... Cum poti sa-ti mai doresti inca un omulet fara vina... Poate ca singuratatea ma face sa gandesc asa... Pentru ca, intradevar, uneori sunt o persoana singura... Nu am pe cineva care sa ma stranga asa de tare incat ruptura sa fie ceva imposibil si sa realizez asta... Nu am pe nimeni care sa fie indispensabil vietii mele asa cum au unele fete de varsta mea... Nu pot sa spun ca asta ar fi neaparat o problema, pentru ca am destule lucruri care compenseaza intr-un fel aceasta lipsa... Oarecum imi place situatia asta pentru ca nu ma simt constransa de nimeni si de nimic... Dar imi doresc mult bratele in care sa ma intorc pentru totdeauna... Si pentru ca e soare, pentru ca sunt tanara... Am sa ies afara si am sa rad gandindu-ma la ce ma asteapta acolo... Am sa fiu increzatoare in fortele mele, pentru ca vreau si stiu ca am sa reusesc... si am sa duc la capat lupta asta continua cu mine insami... si am sa ies invingatoare...

Bate vantul

Bate de ceva vreme... prin tot ceea ce inseamna EU si prin tot ceea ce primesc de la ceilalti. Am ajuns sa nu mai pretuiesc mai nimic din ceea ce mi se spune... Nu pentru ca nu stiu sa apreciez... Ci pentru ca nu mai am incredere... si nu stiu daca e adevarat sau nu... Daca e corect sa spui ca ar trebui sa ai incredere numai in tine insuti, atunci cum mai poti sa traiesti langa o persoana? Cum mai pot eu sa mai sper la atentia si dragostea si cuvintele unei persoane?

In momentul acesta strigatul din mine suna a pustiu...

Finally

Putin soare si chef de plimbare cat cuprinde... Orice altceva decat sa scriu proiecte si licenta. Asa se intampla mereu cand am ceva de facut pentru facultate si e frumos afara. Prefer sa bat orasul pe jos decat sa intepenesc pe un scaun.

Am innebunit de la atata frig si de la atatea picaturi de ploaie... Parca imi ploua in suflet :)) (surorile stiu de ce)... Urasc sa stau in casa, si sa mai fiu si singura.

Hai sa stam pe plaja si sa mancam inghetata... Si sa ma trantesc in patul acela moale si albastru numit "mare"... Sa ma incaltz cu bucatzele mici mici mici de piatra... Nu cred ca exista incaltari mai moderne ca ele....

Sa adun milioane de melci si scoici de pe plaja, amintire de la mare... Ce bine ca visele nu mi le poate lua nimeni...

Uite plaja... Uite si marea :-)

Una bucata gheata

A trecut ceva timp de cand nu am mai avut ganduri sau degete sa scriu... :)
Ma simt oarecum schimbata. Nu m-am transformat intr-o bucata de gheata asa cum ar zice cineva... Iar poza am pus-o pentru ca sunt convinsa ca o sa arate fain pe fundal rosu :D

Pe masura ce trece timpul, pe atat simt cum poarta cea mare se deschide... Incet incet reusesc sa vad cate o bucatica din viitor... Visez cam mult... sper la multe...

If you're not the one

Maine se implineste o saptamana... Sa dau tot? Sa spun absolut tot? Mai bine nu! :)

Recunosc... ma simt bine asa cum sunt acum... desi nu e situatia pe care mi-o doream... Sper la mult mai mult de atat... Sper la sacrificii si compromisuri si promisiuni indeplinite...

Sper ca mainile si buzele sa fie doar ale mele... Si vorbele... si visurile... si....

Vise de fata naiva... De ce sa ma plang acum cand stiu ca macar o parte din acestea deja le am? Sau... jumatate din fiecare... Nu imi ajunge... Nu sunt egoista... Dar daca as fi in locul ei... As innebuni...

Si ma gandesc la situatia asta...

Am gasit un citat intr-o carte: "Dinu se simtea dezorientat. Cum unei femei destepte ca ea nu-i trecea prin minte ca tot ce ne inconjoara, ca noi insine suntem supusi unui proces evolutiv, ca totul misca intr-o directie sau alta, ca nimic nu-i imuabil precum Ceahlaul despre care dracu' stie cum o fi aratat si ala pe vremea dinozaurilor sau doar a strabunilor daco-romani?! Tinea sincer la femeia asta, aprecia ca se simt excelent impreuna, dar i se tocise entuziasmul, se topisera in ceata acele >>simt tot timpul nevoia sa o vad, s-o aud, s-o ating<<, considerate cele trei puncte cardinale ale dragostei. Discutase chestiunea si cu taica-sau, bunul lui prieten, si asta pentru ca ea, pana la a deschide un atac frontal, tangentase subiectul destul de transparent. Batranul avocat fusese transant:

- E o legatura uzata. Cinci ani inseamna mult cand nu intervin alte interese care sa o consolideze. In ce te priveste, chiar daca nu mai ai cas la gura, esti inca la inceput de viata. Femeia asta reprezinta, asa cum se exprimau menestrelii de altadata, o carte citita. Insurandu-te cu ea, te asiguri de multa plictiseala. Vei casca mult alaturi de ea."

E doar un citat. :) Nu e neaparata nevoie sa fie universal adevarat...

Dar eu tot cu sperantele mele si nu ai niciun drept sa ma condamni... :)

Ti-am zis ca azi o sa fii doar al meu... Si chiar ai fost... Am umblat impreuna cu aceeasi pereche de role... Am fumat din aceeasi tigara... Am stat pe aceeasi banca... Am citit aceeasi carte :) O zi superba! Iti multumesc pentru vise!

Sa scriu un mesaj nou... totally new...

O noua zi de viata a trecut. Afara e soare si vant... Nu se poate sa fie doar una dintre ele... Ori soare... ori vant... Am ochii in soare, dar sufletul in vant. Ma schimb precum vremea in perioada asta. Sunt multumita de mine in ceea ce priveste examenele. Dar nu-mi place cum sper dupa anumite lucruri irealizabile... nu in viitorul apropiat... si nici in cel indepartat. Pentru ca ceea ce imi doresc eu acum imi e clar ca nu se poate realiza. Nu stiu de ce sper atat si de ce sangerez de fiecare data cand nu merge... Nu stiu de ce ma mai complic atat cu intrebari si asteptari de explicatii si de semne.
Si oricat de mult m-as stradui sa pansez o rana, sa o ingrop in "ceea ce a fost", taietura aceea, usturimea, durerea... toate raman si se intorc cu forte proaspete. Sunt vizibile in ochi, in gesturi, in ganduri, si mai ales in amintiri.
Sa stergi din minte si din inima ceva ce a fost si nu se mai intoarce, e imposibil... mereu o iluzie desarta... Si sa speri ca poate o sa traiesti ceva asemanator... poate cu altcineva... Pentru ce? Sa ti se reproseze ca arati nu stiu cum... sau ca vorbesti cu un accent ciudat... sau ca nu vorbesti deloc... Si sa primesti toate acestea din partea persoanelor la care ai tinut... Acum cine se contrazice? Pentru ca nimeni nu e perfect. Si nimeni nu stie reteta relatiei ideale, in care nimeni nu plange si nimeni nu reproseaza nimic. Daca iubesti acea persoana, o iubesti cu tot cu defecte... Dar nu i le arati si apoi ii spui "Dar tu stii ca te iubesc". E total aiurea... Si e o cursa fara sfarsit si fara premii.. Exista doar o consolare... Ca timpul petrecut atunci nu a fost in van... Ca ai invatat ceva din palma aceea si ca data viitoare o sa te straduiesti sa nu mai iei inca una. Sau cel putin sa nu fie la fel de dureroasa. Poate cineva sa promita cu nu va lovi niciodata? Ca nu poate face pe nimeni sa sufere? Exista o astfel de persoana? Arata-mi-o cu degetul... sau ascunde-o pentru totdeauna... ca sa nu mai sper la cine stie ce mare dragoste fara iluzii dureroase si prejudecati si regrete...

Lately

Nu am mai scris de aproape o luna... Timp in care am sters un post.. Mi s-a parut deplasat si... depasit de situatie... Cam tot e negru pentru mine acum. Nu pot sa spun ca nimic nu iese bine... Dar in ultima vreme... nu stiu... ceva lipseste... Si parca nici starea mea de spirit nu mai e aceeasi... Am inceput sa visez apa si locuri in care as vrea sa fiu. Simt ca locul meu nu e aici, desi orasul asta a fost dintotdeauna provizoriu pentru mine. Parca as fi undeva la capatul lumii. Imi e greu sa ma gandesc ca persoanele la care tin si de care mi-e dor si pe care as vrea sa le cunosc sunt asa de departe de mine. Ma simt ca intr-un oras strain, in care oamenii nu au fete, nu au trasaturi... Pur si simplu nu ma mai regasesc aici.
Am nevoie de ceva nou. Am nevoie de rolele care ma duc cu viteza in alta parte. Am nevoie de un petic de iarba si un colt de cer. De un munte care sa ma acopere. Vreau sa pun eu stele acolo sus. Incep sa visez cu ochii deschisi la razele acelea de soare primavaratic... Deja se simte ceva in aer... si in mine...
Mi-e frica la examenul de diseara...