Invata-ma cu mainile tale
Am ajuns in sfarsit in situatia de a fi presata de timp si de sentimente. Habar n-am ce simt acum sau ce ar trebui sa simt... E ceva ce nu pot sa explic... cum ma intorc mereu in orasul acela in care am invatat gesturi noi si am experminentat ceva ce nu a trebuit sa iau in serios si totusi am facut-o... Am impresia ca nu sunt singura care face asa... Si daca o faci si tu mi-ar placea sa-mi spui... Nu m-am asteptat sa fie asa... de fapt, nu m-am asteptat la nimic, pentru ca nu am vrut sa fiu dezamagita mai tarziu... Poate ca tot o sa fiu la un moment dat... Sau poate ca o sa fii tu cel dezamagit, la cat de schimbatoare sunt.Dar nu m-am gandit niciodata ca o sa ma simt ca acasa in bratele tale... si ca asa trebuie sa fie in conditiile in care suntem numai prieteni. Nu sunt suparata... dar sincera sa fiu..distanta a fost mereu cea care a avut un cuvant de spus, indiferent de ce s-a intamplat. Si totusi... Nu vreau ca tocmai asta sa fie un obstacol... Nu stii niciodata ce o sa fie mai tarziu... Nu stii niciodata ce are sa urmeze...Aseara am plans pentru un copil care nu era al meu... Vorbesc de el la trecut... pentru ca acum el nu mai exista... Nu pot sa-mi dau seama cat de mare poate sa fie iresponsabilitatea ca sa faci un asemenea lucru si sa spui apoi ca te simti bine... Cum poti sa-ti mai doresti inca un omulet fara vina... Poate ca singuratatea ma face sa gandesc asa... Pentru ca, intradevar, uneori sunt o persoana singura... Nu am pe cineva care sa ma stranga asa de tare incat ruptura sa fie ceva imposibil si sa realizez asta... Nu am pe nimeni care sa fie indispensabil vietii mele asa cum au unele fete de varsta mea... Nu pot sa spun ca asta ar fi neaparat o problema, pentru ca am destule lucruri care compenseaza intr-un fel aceasta lipsa... Oarecum imi place situatia asta pentru ca nu ma simt constransa de nimeni si de nimic... Dar imi doresc mult bratele in care sa ma intorc pentru totdeauna... Si pentru ca e soare, pentru ca sunt tanara... Am sa ies afara si am sa rad gandindu-ma la ce ma asteapta acolo... Am sa fiu increzatoare in fortele mele, pentru ca vreau si stiu ca am sa reusesc... si am sa duc la capat lupta asta continua cu mine insami... si am sa ies invingatoare...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Tot ce inteleg e esential si anume...mai greu e sa gasesti prieteni imprejurul tau, cand toti te musca cand nu te astepti... iar viatza e ascunsa dupa o perdea de sticla cu deformari, de partea cealalta situandu-se ironia, amarul, sicana, tristetea, depresia.... si totusi incerc sa vad bucurie, sentimente frumoase...si tot ce hraneste un suflet oricat de mic...:-< viata e amara si moartea e otravita, nu mai stii ce sa faci... pe care cale sa o apuci... pentru ca ne aflam intr-o dualitate continuua, prostie si minciuna versus desteptaciune si adevar...insa ultimele doua tind sa fie usor usor date ca disparute de pe harta bunei cuviintze...respectul primordial ia locul in plan secund, lasand la lumina rampei o imbecilitate nejustificata, pe cat de rapid afirmata, pe atit de meschina si inutila, care denota mojicie si stupizenie. Nu mi-as mai dori nici sa mor nici sa traiesc... sa fiu ceva ca o cenusa cu suflet, ca o adiere intrun hau infinit, ca o scufundare in neantul desertaciunilor...va fi mult prea tarziu cand ne vom da seama , pamantenii unde ne indreptam, voit (!!!) asta e cel mai grav. Prea putini sunt cei care sa mai lupte, vor fi si ei la randul lor corupti..vivat la muerte si totodata moarte vietzii !!!
In speranta ca nu dai importanta prea mare spuselor mele...intr-un moment de nebunie schizofrenica...te pup dulce >:D< Crissa :*:*:*:* sa ai grija de tine. si de cei de langa tine ! sora , parinti, prieteni :*
Trimiteți un comentariu