un simplu nume

nu cred ca am facut bine sa recitesc tot ce am postat pana acum, pentru ca mi-am adus aminte lucruri pe care am crezut ca le-am uitat. am fost numai lacrimi si tristete. nu stiu daca ceva s-a schimbat neaparat, dar acum nu le mai tin doar pentru mine. am lasat sa fiu citita, si in ochi, si prin piele, si prin gesturi. regretul nu mai are ce cauta.
dragostea e acum ceva real. acum stiu ca exista si pentru mine. ma simt bine cand vad ca mici gesturi il bucura si nu am crezut niciodata ca sunt capabila sa fac pe cineva fericit. gandind la rece, e atat de usor sa frangi o inima si sa ii dezamagesti asteptarile si increderea. acum nu cred ca mai sunt in stare sa fac asa ceva. nu lui.
tanjesc dupa ziua de luni cand o sa ma astepte la scara. cand incepem o noua saptamana impreuna.
daca l-as fi cunoscut in facultate asa cum il cunosc acum, nu cred ca mai gandeam ca atunci. mai am momente de singuratate si tristete, dar nu atat de intense. si nici nu le mai privesc asa de tragic. acum sunt doar momente trecatoare, cand in sinea mea stiu ca suntem impreuna, desi in camere diferite.
am schimbat tot ce aveam de cand am plecat din iasi. acum am alta priveliste la geam, alte figuri ma inconjoara. am alte prioritati si pasii mei au urmat alt curs. nu am renuntat de tot la cariera in turism. dar nu ma mai incanta ca alta data. e ceva de condamnat, pentru ca se spune sa nu renunti la vise. norocul are multe de spus. si daca la mine nu s-a pronuntat pana acum, am prins o oarecare aversiune fata de tot ce tine de turism. ma plictiseste.
m-am schimbat. energia are o alta dimensiune pentru mine. se manifesta altfel. mi-e dor de studentie, dar n-as schimba cu nimic sentimentul acesta inaltator. pacat ca nu am putut sa imi implinesc mai repede visul. dar o sa se intample si asta odata si odata. deocamdata ma bucur de mainile si vorbele care ma alinta.