fahrenheit 451

Initializez procesul de stergere. Sa nu mai am ganduri. Sa nu mai am intrebari. Sa nu mai am iluzii.
Vreau un oras nou, cu oameni noi de cunoscut si de citit. Vreau o biblioteca mare cu multe carti politiste, sa citesc 24 de ore din 24. Vreau un parc imens cu multi copaci si multe alei si o viata scurta scurta, ca sa ma grabesc in plimbari si in sentimente. Vreau o tona de melodii frumoase, sa curga una dupa alta. Vreau o casa imensa in care sa ma pierd atunci cand nu am chef sa ma duc la ore. Si mai vreau sa fie mereu primavara cu soare in ochi si in maini si in minte.

Uite ca scriu

Despre orice in lumea asta. Despre orice imi trece prin cap. Despre orice ascult.
Poate ca maine o sa imi fie mai bine si lumea o sa mi se para iar o mare de oameni fericiti in care ma integrez de minune. Dar traim in aceeasi lume. Respiram acelasi aer. Si ne deplasam pe acelasi pamant. Avem atat de multe lucruri in comun incat simt ca uneori nu pot, pur si simplu nu pot, sa trec peste. Desi asa ar fi fost normal.
Este jumatatea anului, ultimul an de facultate. Cand am ajuns aici m-am gandit ca o sa fie altfel; ca o sa cunosc oameni multi si diferiti; ca o sa imi fac multi prieteni; ca nu o sa ma simt singura; ca o sa ma distrez si o sa merg in club in fiecare weekend. Dar acum cand sunt la sfarsit, realizez ca nu e asa cum am crezut. Intradevar, am cunoscut o gramada de oameni. Dar nu am crezut ca dezamagirile or sa fie asa de multe si atat de crunte. Am sperat. Am iubit. Am facut lucruri de care nimeni nu stie. Si cu ce m-am ales? Numai cu amintiri. Frumoase, dar care dor al dracului de tare. De as putea sa uit si sa ma gandesc ca toate astea au avut un rost in viata mea, in afara de a ma face sa sufar.
Mi-ar fi placut sa fie altfel. Mi-ar fi placut ca in astia 4 ani de facultate viata mea sa fi luat o intorsatura fericita. Si sa nu regret anii care au trecut pe langa mine semanand suferinta si intrebari.
In momentul asta am impresia ca blogul asta l-am facut ca sa imi exprim frustrarile ca nu sunt in stare sa tin pe cineva langa mine. Sau ca nu stiu sa imi pastrez prietenii. Ca nu sunt indeajuns de diplomata sau de spontana sau de vorbareata.
Am si prieteni adevarati, nu zic nu. Dar ce ma fac atunci cand sunt singura intr-o camera, cand am lacrimi in ochi si nu e nimeni langa mine? Ce ma fac atunci cand zidurile si lacrimile ma strang puternic?
Vreau sa fiu si eu increzatoare in mine si in fortele mele. Vreau sa pot sa fiu puternica. Vreau sa nu mai plang.

Ca niciodata

Ce dor imi e de tine, sora-mea... Mi-e dor de tot ce faceam impreuna... Si ma bucura gandul ca distanta asta o sa tina numai putin... cateva luni...
Mi-e frica sa mai scriu ceva, de teama ca ar putea cineva sa ma acuze... Ca o adresa de blog e mult mai importanta... Si ca toate astea pot fi spuse in fata cuiva.... Ma simt noua si increzatoare... Am inceput sa invat din greseli si nu mi-e greu sa spun ca nu am facut bine. Dar stiu ca atunci am facut ce am simtit, chiar daca am simtit gresit. Si inimile se pot insela. Nu regret absolut nimic.
Singurul lucru rau pe care il simt acum este ciuda... Mi-e ciuda ca a iesit rau cand trebuia sa iasa bine si ca nu mai pot face nimic... ca nu mai pot da timpul inapoi si ca nu ma mai pot intoarce in locul acela magic in care am cunoscut dragostea prin gesturi...

Lumea de la balcon

De la acelasi balcon in care am stat impreuna... De la acelasi balcon in care m-a sarutat prima oara... Acum e urata... Nu mai cred in plimbarile cu masina la munte ca sa ne jucam in zapada... Si nici in cina romantica pe care am visat-o de ziua mea... Si de acum inainte ma rog sa nu-si mai aduca aminte adresa blogului meu, ca sa nu se simta prost pentru ca o fata naiva a indraznit sa spere la Fat Frumos cu Renault Clio...
Cred ca visele sunt cel mai rau lucru pe care si-l poate face un om cu mana lui... Si cred ca la faza asta ma pricep mai bine ca oricine... Si totusi...
Ma gandesc sa termin odata facultatea si sa plec de aici... Sa vad soarele printre copaci si frunze verzi... Sa ma intorc de la serviciu multumita de mine... si de viata pe care o am...
Urasc persoanele care nu se tin de cuvant!!!

Time......................

well nothin's changed and it's today

maybe it's better tomorrow

and now is now and this is pain

i'll find something for now to numb this ache

time... it won't let me down,

it will take you down

to a place where i can't live without you

these swollen eyes have much to say

too much to listen this early and still,

this hopeful girl don't look so great

it won't be much longer i'll have to take but

time... it won't let me down,

it will take you down

to a place where i can't live without you

so i'll run fast through life today

and get my heart to beat louder

a broken heart sounds the same way

and running will keep me from hearing it

time... it won't let me down,

it will take you down

to a place where i can't live without you

Inca una...

Inca una ce? Sa spun? Sau sa tin in mine? Nici macar nu mai stiu cum e mai bine...Cu ce m-ar ajuta daca as spune? O sa ma simt bine dupa aceea? Aiurea!
Am plecat cu gandul ca o sa fie bine si ca sentimentul o sa fie mult mai intens...Acum nu mai sunt asa de sigura de asta... Ma gandesc incontinuu la ce a fost si la ce as fi putut sa spun in toate momentele alea... Uneori am impresia ca dragostea este o mare minciuna si ca ma complac in mrejele ei... Si sper sa ce? Sa iubesc si sa sufar din nou? De parca ai putea sa anticipezi si sa-ti dai seama ca la un moment dat tot o sa treci printr-o perioada moarta in care nu stii daca ai gresit cu ceva, dar nici celalalt nu vrea sa-ti spuna... Dati-mi, fratilor, instructiuni de folosire a iubirii, daca vi se pare ca sunt asa de neindemanatica si asa de fara cuvinte cand il privesc in fata...
Si acum stau pe un scaun si scriu si ma gandesc ca toate astea le-as fi putut spune cand eram inca impreuna... Si sunt nervoasa... si trista... si neputincioasa... Si mi-e ciuda ca atunci cand cred ca totul merge bine, e de fapt invers.... Ca atunci cand eu zambesc si ma simt bine, cel de langa mine se afla la polul opus.... Eu de unde sa stiu? Sa invat sa citesc ochi si gesturi si vorbe nespuse si situatii penibile...
Si uite asa.... nu-mi stric reputatia... DA! Sunt o fata care iubeste mult de tot... Si care spera cu absolut toata fiinta... E ceva gresit? Exista pedeapsa cu moartea pentru asta? Mi-ar placea sa pot sa fiu mai detasata... Asa cum imi spun toti ca ar trebui sa fiu.... Si poate ca din asta o sa invat in cele din urma sa nu.... mai am.... incredere... Desi.... ar merita...

Si acum stau....

Nici acum nu-mi vine sa cred....Ca ai fost langa mine pentru putin timp...Ca m-ai tinut in brate penru putin timp...Desi obiectele acelea colorate si fragile pe care noi le numim flori sunt o dovada materiala a faptului ca existi cu adevarat....

Am sa ma contrazic...Exist...dar nu sufar...Poate doar faptul ca sunt 400 km intre noi poate sa ma faca sa fiu mai melancolica. Sa ma gandesc ca si relatiile la distanta sunt bune la ceva...Poate la apropierea de cineva...Poate la sporirea increderii...si a sentimentului...

Si uite ca am facut-o si pe asta...Am ales sa tin la cineva cu tot riscul.De a rani si de a fi ranita...De a iubi si de a fi iubita...

Nu scriu pentru ca ti-am promis, sau pentru ca nu am zis nimic....Asa simt acum...ca trebuie...TREBUIE sa scriu...

As putea sa-ti dau o suta de mesaje in acelasi timp....As putea sa spun multe...multe....Dar simt ca in nebunia asta cuvintele sunt doar niste simple.... cuvinte...care nu pot exprima ce simt...Cum as fi putut dormi linistita cand te stiam in camera de alaturi...cand totul nu pare decat un vis...

Si nici macar acum nu ma simt goala de cuvinte...Nu stiu daca voi putea sa exprim vreodata cum ma faci sa ma simt. E soarele care la mine de abia a rasarit...E plaja pe care am visat-o intotdeauna...E muntele pe care de abia acum am inceput sa urc...

Sufar...deci exist...

Iar incep...cu lacrimi si tristeti si intrebari...Ce am? De ce nu pot sa ma linistesc si eu odata in viata asta? Ascult aceeasi melodie de jumatate de ora....Ma uit in gol...Nu am cuvinte...
Vreau sa simt si eu ca am un rost in existenta asta.... un rost in existenta cuiva...Vreau sa simt ca pentru cineva chiar contez...Ca exista o persoana care sa...
Si daca a iubi inseamna a suferi, atunci ce inseamna cu adevarat sa suferi?