Inca una...

Inca una ce? Sa spun? Sau sa tin in mine? Nici macar nu mai stiu cum e mai bine...Cu ce m-ar ajuta daca as spune? O sa ma simt bine dupa aceea? Aiurea!
Am plecat cu gandul ca o sa fie bine si ca sentimentul o sa fie mult mai intens...Acum nu mai sunt asa de sigura de asta... Ma gandesc incontinuu la ce a fost si la ce as fi putut sa spun in toate momentele alea... Uneori am impresia ca dragostea este o mare minciuna si ca ma complac in mrejele ei... Si sper sa ce? Sa iubesc si sa sufar din nou? De parca ai putea sa anticipezi si sa-ti dai seama ca la un moment dat tot o sa treci printr-o perioada moarta in care nu stii daca ai gresit cu ceva, dar nici celalalt nu vrea sa-ti spuna... Dati-mi, fratilor, instructiuni de folosire a iubirii, daca vi se pare ca sunt asa de neindemanatica si asa de fara cuvinte cand il privesc in fata...
Si acum stau pe un scaun si scriu si ma gandesc ca toate astea le-as fi putut spune cand eram inca impreuna... Si sunt nervoasa... si trista... si neputincioasa... Si mi-e ciuda ca atunci cand cred ca totul merge bine, e de fapt invers.... Ca atunci cand eu zambesc si ma simt bine, cel de langa mine se afla la polul opus.... Eu de unde sa stiu? Sa invat sa citesc ochi si gesturi si vorbe nespuse si situatii penibile...
Si uite asa.... nu-mi stric reputatia... DA! Sunt o fata care iubeste mult de tot... Si care spera cu absolut toata fiinta... E ceva gresit? Exista pedeapsa cu moartea pentru asta? Mi-ar placea sa pot sa fiu mai detasata... Asa cum imi spun toti ca ar trebui sa fiu.... Si poate ca din asta o sa invat in cele din urma sa nu.... mai am.... incredere... Desi.... ar merita...