I can't sleep

E ora 12 jumate dupa amiaza si eu cica nu pot sa dorm : Alt titlu nu mi-a venit in minte :D
Sunt inca in vacanta si ma gandesc cu groaza ca mai e o saptamana si plec la Iasi. De fapt, de azi intr-o saptamana o sa fiu deja acolo, stresata de toate examenele care or sa vina cat de curand si de licenta la care am scris asa de putin... si de toate proiectele pe care nu le-am facut inca :D
Dar sa profit inca de saptamana asta de vacanta :D in care pot sa ma trezesc tarziu, asta doar daca ai mei se indura de mine :D
Am visat ca in noaptea de revelion sa fiu cu alte ganduri, fara amintiri, fara persoane care sa imi aminteasca de trecut... Sa fiu noua, din toate punctele de vedere... Dar uite ca mai sunt 2 zile si nu simt ca ar fi ceva nou in viata asta a mea, si, sincera sa fiu, nu stiu ce s-ar mai putea schimba in astea 2 zile.... Asta e... Am inceput sa cred ca o sa port amintirea lui peste tot cu mine, indiferent de cati ani am sa ajung sa am... Poate ca o sa fiu indreptatita la un moment dat sa ma gandesc la el... Poate ca o sa fim impreuna in cele din urma... Poate ca o sa fie bine, mai bine decat as fi putut vreodata sa ma astept...
Vise de fata naiva... si oricat de mult mai feresc de iluzii, recunosc faptul ca in momentul asta sunt intradevar naiva... Ar trebui sa imi desfac pumnii, sa nu ma mai tin atat de strans de "relatia" asta...
Gata :D

memories

Ar trebui sa scriu cam ce se intampla in viata mea in perioada asta a Sarbatorilor... cam cum simt eu Craciunul sau venirea unui nou an... Nu prea ma intereseaza astea acuma... Sunt niste faze care se succed intr-atat de mult incat sa iti doresti la un moment dat sa se intample ceva deosebit care sa marcheze trecerile astea dintre ani...

Dulci mai sunt momentele in care ma intorc in trecut.... Si buzele lui... in amintirea a ceea ce a fost... dar nu si in speranta a ce poate sa fie si nu este :D Cand sunt acasa lacrimi si zambete se aduna pe fata mea si uit tot ce nu trebuie uitat... Si asta se datoreaza singurelor brate in care ma afund toata... singurilor ochi in care ma innec de fiecare data...

Ia-ma, blondule! Ia-ma si fugi cu mine in brate.... Sari impreuna cu mine pe urmatoarea treapta... Pune-mi piedica aceea grozava, sa nu ma mai ridic de jos...

Continuarea? O stii tu... :)

Mesaj nou

A dat la stiri azi dimineata ca de cateva zile o fata s-a desprins de pamant, dar mai sta totusi agatata de un picior intr-un varf de copac. Nu a putut nimeni sa o ajute, asa ca au trebuit sa o lase acolo, plutind, pana cand visul care a inaltat-o se va spulbera. Masina ambulantei ramane la locul incidentului, pentru a putea interveni in cazul unei prabusiri dureroase.

Un vis de duminica... un vis de vacanta... un vis de acasa... Ca sa simt ca intradevar am ajuns acasa, si ca nu am mai vazut orasul si oamenii de aici de mult timp... Era obligatoriu sa se intample asa... Nu pot sa spun ca sunt fericita... Nu am ajuns nici macar in varful copacului...

Mi-ar placea sa imi desfac mainile, sa le intind... Sa le alungesc... Si sa ma invart repede repede... Sa fiu un elicopter uman... Si din corpul meu sa sara parasutisti.... tot ce ma doare... tot ce ma face sa sufar....

pentru m.c

Mihai Cristian? Marius Costin? Mircea Cosmin? :)
Hai sa iti explic cum scriu eu...
Ma duc la facultate, merg cu autobuzul, ascult muzica, vorbesc cu cineva pe messenger, cineva imi spune ceva frumos (nu neaparat frumos :D), imi aduc aminte de ceva.... Imi pun o melodie la casti. De preferinta Andain - Time, sau Bliss-Budha - Wish you were here, sau David Gray - This year's love.... Si cam asta e ambienta... Eventual mai adaug si cateva lacrimi (ceea ce s-a intamplat destul de des)
Si daca scriu despre cineva... Vreau sa cred ca sunt doar stari de moment si ca nu ma hazardez in situatii ridicole sau imposibile... Si poate sa vada, pentru ca nu imi tin sufletul secret. Numai ca nu stiu cate persoane apreciaza asta. Acum nu ma astept sa primesc comentarii sau mesaje de multumire. Oameni! Daca scriu despre voi si pentru voi, o fac pentru ca insemnati ceva pentru mine (sau ati insemnat la un moment dat). Pentru ca exista o persoana pentru care am scris si s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari iluzii.
Scriu doar ce simt... :)

.....

Ascult melodia a nu stiu cata oara...

Si pentru prima data imi doresc ca situatia sa fi fost altfel. Nu sa am parul lung, sau sa fiu blonda, sau sa am masina si bani :P Cred ca mi-ar fi ajuns si numai sa fiu acolo, sa iti spun ca iti sunt aproape, langa tine, si sa te tin strans in brate cand esti singur.

Pentru prima data imi doresc ca statusul tau sa fi fost altul: in loc de buni prieteni sa scrie cu totul altceva. Nu ma intreba ce, pentru ca stii ca e pericol... Stiu ca esti o persoana mult mai exacta ca mine. Si ca nu ai cadea niciodata in partea cealalta, parte pe care eu deja am inceput sa o ating. Si ca nu ai recunoaste nici mort ca e ceva... ceva ce poate ca exista doar in mintea mea... Si hai sa fim seriosi. De cat timp vorbim? De jumatate de an? Poate cu o luna sau doua mai mult? Nici nu mai tin minte...

Cand am deschis blog-ul am simtit ca aveam mult mai multe de spus decat am scris pana acum. Si iar am rams fara cuvinte, iar nu stiu ce sa scriu, iar nu stiu sa definesc. Ce as putea sa scriu sa nu devin patetica? Sau naiva? Sau... cum mai vrei tu...

Tu care copac vrei sa fii? Pot sa aleg eu in locul tau? Vreau sa fii copacul mai inalt, care sa ma protejeze si sa ma ia in brate noaptea cand visez urat. Sau care sa isi cada frunzele peste mine, sa ne hranim din acelasi pamant. Dar vreau sa fii si copacul mai mic. Pentru ca si tu ai momente in care suferi. Si asa cum esti tu pentru mine, asa vreau sa fiu si eu pentru tine: colacul de salvare. Vreau sa traim pe aceeasi margine de prapastie, sa ne uitam impreuna in jos si sa ne simtim unul altuia crengile tremurand la vederea abisului. Vreau sa ne lumineze acelasi soare cand privim spre est.

Nici macar tu nu ma poti condamna ca sunt visatoare. Pentru ca uneori sunt aproape sigura ca iti place sa te refugiezi in visele mele...

Inca un post

Iar scriu...
Cica a venit iarna... A nins (sau a plouat, nu stiu sigur) putin si cica a venit iarna...Vreau si eu o iarna de aia clasica. Cu zapada multa, care se asaza, nu care se topeste intr-o ora. Vreau acasa!!! Am innebunit de cate ori am zis asta in ultima luna. Dar daca ar fi sa postez de zece ori pe zi cred ca tot asta as mentiona de cateva ori :D
Daca inainte intram in stari de tristete si melancolie, acum am intrat intr-o stare de sictir total. Azi dimineata am scos numai prostii din mine, de fetele imi ziceau sa tac odata. Dar acum nu mai am chef de absolut nimic...
Incerc sa nu ma mai gandesc la tipul super inalt, sau la barbatul care s-a aruncat de la balcon saptamana trecuta la noi in cartier...Sa nu ma mai gandesc la proiectul pentru care m-am pregatit 2 saptamani si pe care nici pana acum nu am reusit sa il prezint (nu din vina mea :D). Nu sunt plina de frustrari :D Asta ca sa stie toata lumea :D
O sa revin... cu inca un "Vreau acasa!!!" :D

Dor....

Vreau acasa...
Ce bine ca vin sarbatorile... Asa o sa simt si eu o dragoste... Si ce daca e parinteasca?
Ce bine ca nu am mai fost acasa de aproape 2 luni... Asa nu o sa mai stau non stop cu nasul in calculator si nu o sa mi se mai reproseze ca sunt indiferenta.... Desi.... toata lumea stie ca parintii sunt cele mai importante persoane din viata cuiva...
De abia astept sa ajung acasa... sa ma trezesc la 7 jumate dimineata (chiar daca e vacanta) ca sa il scot pe Tanucu dulcicu afara...
Vreau sa impodobesc bradul cu sora-mea... sa ascultam colinde... sa bem ciocolata calda sau vin fiert...Sa stingem lumina in camera si sa mearga numai instalatia de la brad.... Sa mai ascutam si povesti... ca sa ne aducem aminte de cand eram mici si mergeam la Campulung si ne indemnam una pe alta ca una din noi sa se duca sa puna diskul pe partea cealalta la pick-up...
Nimic... dar absolut nimic... nu o sa mai fie la fel... Dar daca asta inseamna sa traiesti... daca asta e viata... si daca nu poti sa dai timpul inapoi... Atunci cu toata viteza inainte!

fahrenheit 451

Initializez procesul de stergere. Sa nu mai am ganduri. Sa nu mai am intrebari. Sa nu mai am iluzii.
Vreau un oras nou, cu oameni noi de cunoscut si de citit. Vreau o biblioteca mare cu multe carti politiste, sa citesc 24 de ore din 24. Vreau un parc imens cu multi copaci si multe alei si o viata scurta scurta, ca sa ma grabesc in plimbari si in sentimente. Vreau o tona de melodii frumoase, sa curga una dupa alta. Vreau o casa imensa in care sa ma pierd atunci cand nu am chef sa ma duc la ore. Si mai vreau sa fie mereu primavara cu soare in ochi si in maini si in minte.

Uite ca scriu

Despre orice in lumea asta. Despre orice imi trece prin cap. Despre orice ascult.
Poate ca maine o sa imi fie mai bine si lumea o sa mi se para iar o mare de oameni fericiti in care ma integrez de minune. Dar traim in aceeasi lume. Respiram acelasi aer. Si ne deplasam pe acelasi pamant. Avem atat de multe lucruri in comun incat simt ca uneori nu pot, pur si simplu nu pot, sa trec peste. Desi asa ar fi fost normal.
Este jumatatea anului, ultimul an de facultate. Cand am ajuns aici m-am gandit ca o sa fie altfel; ca o sa cunosc oameni multi si diferiti; ca o sa imi fac multi prieteni; ca nu o sa ma simt singura; ca o sa ma distrez si o sa merg in club in fiecare weekend. Dar acum cand sunt la sfarsit, realizez ca nu e asa cum am crezut. Intradevar, am cunoscut o gramada de oameni. Dar nu am crezut ca dezamagirile or sa fie asa de multe si atat de crunte. Am sperat. Am iubit. Am facut lucruri de care nimeni nu stie. Si cu ce m-am ales? Numai cu amintiri. Frumoase, dar care dor al dracului de tare. De as putea sa uit si sa ma gandesc ca toate astea au avut un rost in viata mea, in afara de a ma face sa sufar.
Mi-ar fi placut sa fie altfel. Mi-ar fi placut ca in astia 4 ani de facultate viata mea sa fi luat o intorsatura fericita. Si sa nu regret anii care au trecut pe langa mine semanand suferinta si intrebari.
In momentul asta am impresia ca blogul asta l-am facut ca sa imi exprim frustrarile ca nu sunt in stare sa tin pe cineva langa mine. Sau ca nu stiu sa imi pastrez prietenii. Ca nu sunt indeajuns de diplomata sau de spontana sau de vorbareata.
Am si prieteni adevarati, nu zic nu. Dar ce ma fac atunci cand sunt singura intr-o camera, cand am lacrimi in ochi si nu e nimeni langa mine? Ce ma fac atunci cand zidurile si lacrimile ma strang puternic?
Vreau sa fiu si eu increzatoare in mine si in fortele mele. Vreau sa pot sa fiu puternica. Vreau sa nu mai plang.

Ca niciodata

Ce dor imi e de tine, sora-mea... Mi-e dor de tot ce faceam impreuna... Si ma bucura gandul ca distanta asta o sa tina numai putin... cateva luni...
Mi-e frica sa mai scriu ceva, de teama ca ar putea cineva sa ma acuze... Ca o adresa de blog e mult mai importanta... Si ca toate astea pot fi spuse in fata cuiva.... Ma simt noua si increzatoare... Am inceput sa invat din greseli si nu mi-e greu sa spun ca nu am facut bine. Dar stiu ca atunci am facut ce am simtit, chiar daca am simtit gresit. Si inimile se pot insela. Nu regret absolut nimic.
Singurul lucru rau pe care il simt acum este ciuda... Mi-e ciuda ca a iesit rau cand trebuia sa iasa bine si ca nu mai pot face nimic... ca nu mai pot da timpul inapoi si ca nu ma mai pot intoarce in locul acela magic in care am cunoscut dragostea prin gesturi...

Lumea de la balcon

De la acelasi balcon in care am stat impreuna... De la acelasi balcon in care m-a sarutat prima oara... Acum e urata... Nu mai cred in plimbarile cu masina la munte ca sa ne jucam in zapada... Si nici in cina romantica pe care am visat-o de ziua mea... Si de acum inainte ma rog sa nu-si mai aduca aminte adresa blogului meu, ca sa nu se simta prost pentru ca o fata naiva a indraznit sa spere la Fat Frumos cu Renault Clio...
Cred ca visele sunt cel mai rau lucru pe care si-l poate face un om cu mana lui... Si cred ca la faza asta ma pricep mai bine ca oricine... Si totusi...
Ma gandesc sa termin odata facultatea si sa plec de aici... Sa vad soarele printre copaci si frunze verzi... Sa ma intorc de la serviciu multumita de mine... si de viata pe care o am...
Urasc persoanele care nu se tin de cuvant!!!

Time......................

well nothin's changed and it's today

maybe it's better tomorrow

and now is now and this is pain

i'll find something for now to numb this ache

time... it won't let me down,

it will take you down

to a place where i can't live without you

these swollen eyes have much to say

too much to listen this early and still,

this hopeful girl don't look so great

it won't be much longer i'll have to take but

time... it won't let me down,

it will take you down

to a place where i can't live without you

so i'll run fast through life today

and get my heart to beat louder

a broken heart sounds the same way

and running will keep me from hearing it

time... it won't let me down,

it will take you down

to a place where i can't live without you

Inca una...

Inca una ce? Sa spun? Sau sa tin in mine? Nici macar nu mai stiu cum e mai bine...Cu ce m-ar ajuta daca as spune? O sa ma simt bine dupa aceea? Aiurea!
Am plecat cu gandul ca o sa fie bine si ca sentimentul o sa fie mult mai intens...Acum nu mai sunt asa de sigura de asta... Ma gandesc incontinuu la ce a fost si la ce as fi putut sa spun in toate momentele alea... Uneori am impresia ca dragostea este o mare minciuna si ca ma complac in mrejele ei... Si sper sa ce? Sa iubesc si sa sufar din nou? De parca ai putea sa anticipezi si sa-ti dai seama ca la un moment dat tot o sa treci printr-o perioada moarta in care nu stii daca ai gresit cu ceva, dar nici celalalt nu vrea sa-ti spuna... Dati-mi, fratilor, instructiuni de folosire a iubirii, daca vi se pare ca sunt asa de neindemanatica si asa de fara cuvinte cand il privesc in fata...
Si acum stau pe un scaun si scriu si ma gandesc ca toate astea le-as fi putut spune cand eram inca impreuna... Si sunt nervoasa... si trista... si neputincioasa... Si mi-e ciuda ca atunci cand cred ca totul merge bine, e de fapt invers.... Ca atunci cand eu zambesc si ma simt bine, cel de langa mine se afla la polul opus.... Eu de unde sa stiu? Sa invat sa citesc ochi si gesturi si vorbe nespuse si situatii penibile...
Si uite asa.... nu-mi stric reputatia... DA! Sunt o fata care iubeste mult de tot... Si care spera cu absolut toata fiinta... E ceva gresit? Exista pedeapsa cu moartea pentru asta? Mi-ar placea sa pot sa fiu mai detasata... Asa cum imi spun toti ca ar trebui sa fiu.... Si poate ca din asta o sa invat in cele din urma sa nu.... mai am.... incredere... Desi.... ar merita...

Si acum stau....

Nici acum nu-mi vine sa cred....Ca ai fost langa mine pentru putin timp...Ca m-ai tinut in brate penru putin timp...Desi obiectele acelea colorate si fragile pe care noi le numim flori sunt o dovada materiala a faptului ca existi cu adevarat....

Am sa ma contrazic...Exist...dar nu sufar...Poate doar faptul ca sunt 400 km intre noi poate sa ma faca sa fiu mai melancolica. Sa ma gandesc ca si relatiile la distanta sunt bune la ceva...Poate la apropierea de cineva...Poate la sporirea increderii...si a sentimentului...

Si uite ca am facut-o si pe asta...Am ales sa tin la cineva cu tot riscul.De a rani si de a fi ranita...De a iubi si de a fi iubita...

Nu scriu pentru ca ti-am promis, sau pentru ca nu am zis nimic....Asa simt acum...ca trebuie...TREBUIE sa scriu...

As putea sa-ti dau o suta de mesaje in acelasi timp....As putea sa spun multe...multe....Dar simt ca in nebunia asta cuvintele sunt doar niste simple.... cuvinte...care nu pot exprima ce simt...Cum as fi putut dormi linistita cand te stiam in camera de alaturi...cand totul nu pare decat un vis...

Si nici macar acum nu ma simt goala de cuvinte...Nu stiu daca voi putea sa exprim vreodata cum ma faci sa ma simt. E soarele care la mine de abia a rasarit...E plaja pe care am visat-o intotdeauna...E muntele pe care de abia acum am inceput sa urc...

Sufar...deci exist...

Iar incep...cu lacrimi si tristeti si intrebari...Ce am? De ce nu pot sa ma linistesc si eu odata in viata asta? Ascult aceeasi melodie de jumatate de ora....Ma uit in gol...Nu am cuvinte...
Vreau sa simt si eu ca am un rost in existenta asta.... un rost in existenta cuiva...Vreau sa simt ca pentru cineva chiar contez...Ca exista o persoana care sa...
Si daca a iubi inseamna a suferi, atunci ce inseamna cu adevarat sa suferi?

Pentru zambete :)

Pentru cel mai mare zambet din ultimul an....

Sper ca nu te superi pe mine ca am recurs la acest mijloc de a ma exprima...dar aici e coltul meu de libertate, din toate punctele de vedere...

Ar fi enorm de multe lucruri de zis...Si cred ca acum e prima oara cand scriu pe blog si nu ma gandesc o suta de ani cu ce sa incep...Ceea ce este un progres...Crede-ma!

Incerc sa nu ma arunc iar, desi imi e greu sa nu sper, sa nu ma gandesc, sa nu visez...Am o mie de lucruri pentru care iti sunt recunoscatoare...Dar cea mai mare realizare a ta in ceea ce ma priveste este faptul ca datorita tie am trecut peste.....trecut...Suna ciudat, dar acum nu ma mai intereseaza nimic din ce a fost. Am putut sa spun NU si sa nu mai bag in seama staruinte si explicatii si lacrimi. Spune-mi cum vrei: naiva...inconstienta....Dar nu pot nega noua persoana care sunt...

Si...e atractia aceea....

Am scris aici ce am simtit...pentru ca toata lumea sa vada ca esti, intr-adevar, o persoana importanta pentru mine, desi ne cunoastem de asa putin timp...

Ceva de incheiere? Nu vreau un sfarsit...nici macar la aceste randuri... :)

Vreau si eu....

O prajitura... o floare... o escapada...

Sa privesti lumea cu ochi de copil.... Sa mergi cu mama ta pe strada... sa o tii de mana....Tu avand jumatate din varsta ei (nu ca asta ar fi ceva neobisnuit)... si sa intinzi mana dupa un Peugeot 407.... dupa niste blugi faini pe care i-ai vazut la o tipa... dupa o haina la moda... dupa o pereche de cizme de piele intoarsa.... dupa un baiat si o fata tinandu-se de mana.... dupa dragoste... dupa o noua viata...

"Mami, vreau sa conduc si eu masina aia decapotabila!" Suna ciudat... Pffff! Daca ar sti un copil de 1 an ca dupa inca vreo 10 se va apuca de fumat... dupa inca 13 va pune (poate) prima picatura de alcool in gura... cu ocazia implinirii varstei de la care poate sa stea pe scaunul din dreapta soferului...

La urma urmei... chiar si ca adulti... toti tanjim dupa dragoste... ca dupa cea mai dulce bomboana... ca... in fond... tot niste copii suntem...

Viata este o mare emotie.............

Am venit acasa....ACASA....Ce cuvant frumos...Deschizi gura sa pronunti literele...A...C...A...S...A... Camera mea...patul meu de 2 persoane....biroul...calculatorul....biroul....si usa care ma izoleaza de restul lumii....

Si totusi...Viata este o mare emotie....Cuvantul "acasa" ma leaga de trecut.... Nu pot sa uit...lacrimi....zambete...De ce nu pot sa uit, atunci cand asta imi doresc cel mai mult? De ce nu pot sa trec peste ce a fost, fara sa ma intreb daca asta imi doresc...sau daca fac bine...?

As vrea sa pot sa vin acasa fara sa ma gandesc ca iar o sa ne intalnim...iar o sa intarzie....iar o sa sper...O sa fie mereu...mereu aceeasi poveste...Nu mai stiu ce imi doresc...Sa continuam...sa o lasam balta...De unde sa iau puterea sa merg inainte....Din ce izvor trebuie sa beau? De la ce pasare sa iau aripi noi? Unde sa mai fug?

Ma uit peste tot ce am postat...Numai intrebari si puncte de suspensie...Incep sa cred ca viata mea e un mare semn de intrebare...Noroc ca mai am prieteni si cunstinte si vise pentru care sa lupt...

Din nou...

Aud...ploaia....inimile care bat la distanta...dorul de sora-mea...
Vineri seara a fost seara amintirilor...si la despartire a plouat...am alergat dupa autobuz...In urechi imi urlau cei de la Green Day...M-am uitat in sus....Si, ca niciodata, statia era plina de cupluri...Eu ce cautam acolo?
Ieri...o zi...deosebita...O prietena...O ciocolata calda...O gara...Un trandafir...Frig...Si totusi cald....Mai mult...e greu....
Astazi...cerul s-a inchis deasupra mea...M-a plouat...mi-a curs machiajul...Ce probleme am si eu...
Sora-mea daca citesti prostiile astea sa stii ca esti o dulce!

la intalnire cu trecutul

Cineva mi-a zis sa nu ma mai ascund dupa zambete...

Pentru sora-mea...

Astazi sunt o cana cu ceai...O cana pe care scrie Nescafe, plina cu ceai de musetel...Inchipuie-ti....Si sunt plina...si rece...Si licoarea asta care se vroia fierbinte se duce incet...pe gat...Ce corp poate sa inghita ceaiul atat de repede?
Astazi am citit randuri...randuri...Cuvinte...intrebari...tristeti...Te stiam mai vesela...Unde sunt ochii verzi? Unde sunt degetelele? Unde sunt sclipirile?
Nu te uita ca e urat afara...Nu simti frigul din jur...Nu atinge pietrele ude si colturoase...Nu gusta ceaiul fierbinte ce combate raceala...
Si te rog, sora-mea! Nu te schimba!

Dimineata la 8 jumate?

Pentru mine da....Niciodata nu reusesc sa ma trezesc mai devreme fara sa fiu moarta de somn in restul zilei...

Si totusi....de ce m-am trezit asa "devreme"? Ca am fost invitata sa iau cafeaua pe mess...Mai multe nu spun...."ca e pericol"...

Cafeaua mea nu arata in nici un caz ca cea din imagine...(daca un plic de nesscafe si unul de ness simplu pot compune o "CAFEA") dar important e ca beau ceva in incercarea de a ma trezi...

Asa ca "buna dimineata" tuturor celor care isi beau cafeaua odata cu mine....Si "cum reusiti?" celor care se trezesc fara drogul asta...

Un inceput?

Ce ciudat....cum poti sa te exprimi prin cuvinte...si nu prin priviri...cine poate sa se uite in ochii tai si sa-ti spuna "Stiu exact ce simti....stiu ce gandesti..."
Sa scriu si eu despre tine, Sorina? (observi ca iti spun cum nu ti-am spus niciodata) Tu stii deja...ca multi altii...Manipulezi...acum in sensul bun...
Sa zicem ca aici vor fi gandurile mele...visurile mele...sperantele mele...iluziile mele...Numai sa nu existe si aici persoane care sa-si bata joc....